Blogul Supraveghetorilor

Archive for the ‘Supravietuire General Info’ Category

SUPRAVIETUIRE: Cum sa aprinzi focul cu o sticla de apa (Re-post)

with one comment

SUPRAVIETUIRE: Cum sa aprinzi focul cu o sticla de apa

Written by supraveghetorul

18 Iunie 2015 at 4:19 pm

VIDEO: Singur in Salbaticie – SUPRAVIETUIRE (Engleza)

with one comment

Daca el a putut trai in salbaticie singur, noi vom reusi sa o facem in vremurile de pe urma?

Written by supraveghetorul

12 Mai 2013 at 8:13 pm

Supraviețuire: Făclia de Foc Suedeză

leave a comment »

Cum să menținem focul pentru mai mult timp si poate cu mai puțin fum (dacă lemnul nu este prea umed), cum putem să ne incălzim mâncarea rapid si eficient atunci când ne găsim in pădure in situații extreme? O idee veritabilă – Făclia de Foc Suedeză.

Written by supraveghetorul

25 Aprilie 2012 at 6:40 pm

Supravietuire: Cum să aprinzi focul cu o sticlă de apă – VIDEO

leave a comment »

.

Written by supraveghetorul

30 Martie 2012 at 9:36 pm

Supravietuire: Cum să aprinzi focul cu o bucată de gheaţă – VIDEO

with 3 comments

Se ia o bucată de gheaţă, se curăţă bine până devine limpede precum cristalul şi se pune la soare în dreptul unei grămăjoare de iarbă uscată. Aparent surprinzător pentru unii, în funcţie de intensitatea soarelui, în scurt timp, iarba se va aprinde. De asta fizica e o ştiinţă minunată! Perfect.

.

Written by supraveghetorul

16 Martie 2012 at 2:51 pm

Supravieţuirea in Teren Muntos

with 4 comments

Supravieţuirea în teren muntos

Supravieţuirea în munţi presupune tehnici şi proceduri caracteristice. Muntele, aşa cum ştim şi din popor, are legile sale nescrise, pe care dacă nu le respecţi, plăteşti, iar preţul într-o astfel de situaţie poate fi chiar viaţa. Pregătirea pentru a supravieţui în munţi trebuie să se axeze pe faptul că mediul montan este unul extrem de imprevizibil. Vremea are caracteristici aparte: într-o singură zi, la munte pot cădea mai multe tipuri de precipitaţii (ploaie, burniţă, lapoviţă, ninsoare); temperaturile sunt mult mai scăzute şi precipitaţiile mai abundente decât în alte zone; cu cât este mai mare altitudinea, cu atât mai scăzute temperaturile. De aceea, atunci când este preconizată desfăşurarea unor acţiuni în mediul montan, trebuie să aibă asupra lor echipament de protecţie împotriva frigului şi a ploii, chiar dacă sunt planificate a se desfăşura vara. O piesă extrem de importantă în mediul montan este sacul de dormit. Un sac de dormit bun va oferi confortul necesar odihnei, precum şi puterea de a o lua de la capăt în ziua următoare. Dacă nu există un sac de dormit, acesta poate fi improvizat din frunze uscate, ace de brad, etc.

Video 1 – Ray Mears: Extreme Survival – Mountain Survival

Alte elemente necesare supravieţuirii sunt: o jachetă impermeabilă, un cuţit, chibrituri păstrate într-o pungă pentru a nu se uda, o busolă de calitate, o hartă, o lanternă, raţii pentru situaţii de urgenţă şi mijloace de semnalizare (oglindă, grenade fumigene etc.).

Natura termenului este un alt factor important ce influenţează şansele de supravieţuire în mediul montan. Diferenţele mari de nivel, terenul accidentat acoperit de vegetaţie deasă, specifice mediului montan, îngreunează mult deplasarea. Deplasarea în mediul montan presupune existenţa permanentă a riscului de accidentare. Entorsele, luxaţiile şi fracturile membrelor sunt cele mai frecvente. De asemenea, observarea şi orientarea sunt mult îngreunate. Acestea pot determina întârzieri în deplasare, precum şi rătăcirea. Lipsa reperelor pentru orientare poate cauza frustrare şi iritare, iar aceste stări negative contribuie la înrăutăţirea situaţiei.

Video 2 – Ray Mears: Extreme Survival – Mountain Survival

De aceea, pentru a supravieţui în mediul montan, militarul trebuie să respecte câteva reguli:

  • „Echipează-te corespunzător!”: supravieţuirea în munţi necesită echipament corespunzător;
  • „Nu te deplasa pe întuneric!”: dacă nu ai mijloace de vedere pe timp de noapte, nu te deplasa pe întuneric deoarece va creşte riscul de accidentare;
  • „Nu îţi construi adăpost pe văi!”: aşa cum am mai menţionat, vremea în mediul montan se poate schimba extrem de rapid, iar formarea unor torente în urma precipitaţiilor te poate surprinde;
  • „Deplasează-te pe linia de cotă!”: încearcă să stai pe aceeaşi altitudine pentru a-ţi uşura deplasarea.

Video 3 – Ray Mears: Extreme Survival – Mountain Survival

Orice situaţie de supravieţuire implică procurarea hranei şi a apei. Mediul montan caracteristic zonelor temperate şi tropicale oferă destule oportunităţi de procurare a hranei şi apei. Cu toate acestea, trebuie să fii precaut atunci când alegi o anumită plantă sau un animal pentru hrăna. Majoritatea factorilor nocivi dispar o dată cu fierberea sau gătirea lor la foc. Totuşi, există toxine care nu dispar o dată cu fierberea (vezi ciupercile) şi acestea pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorului. O plantă consumată de animale nu este un indiciu obligatoriu că ar fi comestibilă şi pentru om. Pentru a fi sigur că hrana este comestibilă, aceasta trebuie gătită foarte bine. Înainte de a o consuma, consumatorul trebuie să deguste hrana şi să aştepte câteva minute pentru a vedea dacă există reacţii adverse, după care poate trece la consumarea acesteia. Apa este de preferat să fie fiartă înainte de a fi consumată.

Video 4 – Ray Mears: Extreme Survival – Mountain Survival

Regulile şi aspectele precizate anterior nu acoperă toate situaţiile care pot fi întâlnite în mediul montan. Ele însă oferă o bază pentru studiu şi lucru practic. Recomandarea utilă tuturor este ca înainte de a pleca la drumetie să se documenteze asupra aspectelor legate de mediul natural în care vor acţiona. Documentarea trebuie să aibă ca finalitate pregătirea echipamentului, precum şi pregătirea teoretică pentru a înfrunta mediul natural în care va acţiona.

Written by supraveghetorul

23 Mai 2011 at 12:56 pm

Supravietuire: HRANA – Partea II

leave a comment »

Găsirea vânatului …

Urme şi semne: dacă înveţi să citeşti semnele nu totdeauna evidente pe care le lasă animalele – vei şti peste ce-o să dai şi cum le poţi vâna. Numai mamiferele mari umblă ziua. Majoritatea mamiferelor mici umblă şi se hrănesc noaptea, la fel şi cele care le vânează.
Urmele dintre vizuină şi locul de adăpat sau de hrană sunt mai vizibile pe teren moale: pământ umed, zăpadă, nisip umed. Vechimea urmei rezultă din claritatea conturului şi conţinutul de apă: cu cât este mai netă, cu atât este mai recentă. Dimineaţa devreme verifică urmele de aproape, pe lângă sol. Dacă roua sau pânzele de păianjen sunt deranjate, urma este proaspătă. Tunelurile făcute prin tufişuri şi crengile rupte de-a lungul traseului indică mărimea animalului care le-a făcut. Dacă frunzele rupte nu s-au veştejit şi crengile rupte sunt verzi, elastice, înseamnă că urma este proaspătă.
Urmele de la hrănire: coaja de copac muşcată, resturile de hrană indică prezenţa animalului şi poate sugera ce momeală să foloseşti la capcane.
Excrementele: mărimea şi cantitatea lor indică felul animalului; cele vechi sunt tari, fără miros, cele proaspete sunt moi şi au miros. Muştele îţi atrag atenţia către ele. Desfă o bucată ca să vezi ce a mâncat animalul – şi ce momeală ai putea pune. Cantităţile mari de găinaţ indică prezenţa cuiburilor de păsări. Găinaţul păsărilor care se hrănesc cu seminţe este mic, puţin cantitativ şi moale, aproape lichid (arată că este apă în apropiere); al celor de pradă – care se hrănesc cu carne – conţine resturi nedigerate.

Pământul scurmat arată activitatea unor animale care căutau insecte, rădăcini sau tuberculi. Bulgării sfărâmicioşi şi moi arată că urma este proaspătă. O băltoacă de noroi dovedeşte că pe acolo s- au bălăcit porci.
Mirosul şi zgomotul pot ajuta la identificarea animalelor. Pe vreme rece, geroasă, respiraţia animalelor produce un norişor de abur care poate fi văzut de departe (la fel ca şi respiraţia ta!).
Vizuini: unele sunt uşor de găsit. Cele ascunse pot fi demascate de urme sau de excremente. Vânătoarea: şansele cele mai mari le ai cu animale mici şi insecte. Du-te la vânătoare înarmat mai întâi cu bun simţ, cu logică şi minte. Nu te aştepta să reuşeşti de la început. Succesul vine încet, pe măsura exerciţiului şi a creşterii îndemânării.

Armele

Foloseşte orice fel de armă. Praştia făcută cu elasticul de la bretele şi o bucată de piele luată de la un animal mort. Beţe, ghioage, suliţe. Cuţite. Pietre. Praştia din sfoară, arcul cu săgeţi, o puşcă. Ascute bine cuţitul.
Arcul cu săgeţi: este cea mai eficientă armă improvizată, uşor de fabricat şi simplu de mânuit. Băţul trebuie să fie din lemn cât mai uscat; dacă nu ai decât lemn umed, fă mai multe arcuri, ca să-l înlocuieşti pe cel folosit şi care-şi pierde repede elasticitatea.
Lungimea optimă a băţului: de la şoldul drept până la palma mâinii stângi (ţine braţul stâng întins în diagonală). Lăţimea: cam 5 cm la mijloc, se subţiază la 1,5 cm la capete. Crestează câte un şanţ pentru prinderea corzii la 1,5 cm de fiecare capăt al băţului. După fasonare, unge băţul cu ulei sau grăsime.
Coarda poate fi făcută dintr-o fâşie sau un şiret din piele (lată de 3 mm), o sfoară, viţe sau fibre împletite. Coarda montată pe arcul neîncordat va sta foarte slab întinsă; tensiunea adevărată apare numai când se încordează arcul. Când nu foloseşti arcul, e preferabil să ţii coarda neagăţată pe băţ.

Pescuitul

Cele mai multe specii de peşti sunt comestibile. Peştii otrăvitori trăiesc mai ales la tropice, aproape de malul apei. Nu uita însă că peştele mâncat măreşte setea.
Mai întâi stai şi observă obiceiurile peştilor, ce fel de hrană preferă şi cum o iau, apoi foloseşte-ţi mintea pentru a-i prinde.
Unde? Un loc propice pentru pescuitul cu undiţa este acolo unde apa are adâncimea mai mare şi este liniştită atât dimineaţa, cât şi seara. În râurile puţin adânci – în bălţile de sub sau de după praguri.
După sau sub pietre. Sub mal. Sub o cascadă. Dar încearcă şi în alte locuri.
Când? Pescuieşte la reflux, când apa se retrage. Una dintre zonele cele mai bogate în hrană este situată între limitele apei crescute şi apei retrase (flux şi reflux).
Pescuieşte în zori sau la asfinţit. Peştele este atras de lumină. Peştii zburători pot fi atraşi pe plută sau în barcă dacă reflectezi lumina unei lanterne, chiar şi a lunii, pe o pânză, pe o cămaşă sau o tablă; trebuie prinşi imediat după ce au căzut înăuntru, altfel sar înapoi în apă. Creveţii, crabii şi racii pot fi prinşi folosind o combinaţie de metode: căutarea în locurile cu
adâncime mică, iluminare cu o torţă sau o lanternă şi utilizarea unei plase.
Cum? O undiţă poate fi improvizată destul de uşor: sfoara – din fire scoase dintr-o ţesătură, o haină sau o cârpă; cârligul – dintr-un ac îndoit (deşi ar fi mult mai bun un cârlig adevărat) ş.a.m.d.
Cârligul mai poate fi făcut şi din os, sârmă sau lemn. Pentru a evita muşcarea sau ruperea sforii, cârligul va fi legat de sfoară prin intermediul unei sârme subţiri. Încearcă cu diferite momeli: râme, viermi, fluturi, lăcuste, came crudă, pâine, mămăligă, pene, plastic, măruntaie de peşte, cârpă colorată sau metal strălucitor.
Smuceşte în sus şi în jos prin apă momeala mai grea, din metal, pentru a atrage peştii (cârligul şi momeala trebuie să fie suficient de grele ca să se scufunde repede).
Se mai poate pescui şi cu priponul, în care scop se foloseşte un fir de cordelină lung de 2-3 m, ancorată de un pom, şi un fir de nylon cu 10-15 cârlige, pe care se prinde momeala. Cârligele se aruncă în apă seara şi se scot dimineaţa.
În zilele călduroase se poate pescui cu mâna şi coşul. În zilele geroase, când apa îngheaţă, se poate pescui la copcă.
Un alt procedeu constă în schimbarea cursului unui pârâu (pârâiaş) pe o altă albie, timp de 3-4 ore. După scurgerea şi secarea apei, peştele rămas în băltoace se prinde cu mâna.
O undiţă legată de un zmeu va putea ajunge departe deasupra apei – mărind şansele de succes. Sfoara undiţei va fi legată de sfoara zmeului astfel încât să se poată desprinde uşor, fără a trage şi a scufunda zmeul. De exemplu cu un ac îndoit, într-un singur loc, astfel încât smucitura produsă de muşcătura peştelui să provoace desprinderea. Sau, prinderea celor două sfori va fi făcută astfel încât desprinderea de pe mal să poată fi comandată de pescar.
Alte metode de pescuire:
a) Prinde peştele cu mâna goală, căutându-1 sau zgândărindu-1 sub pietre. Nu te strădui să-l apuci – bagă mână sub el şi aruncă-1 pe mal. Noaptea, când peştele stă liniştit în locuri cu apă domoală şi mică, se poate pescui cu ajutorul unei furculiţe sau ţepuşe ascuţite, prinsă rigid de un lemn cu lungimea de aprox 60-100 cm, cu grosimea de 3-4 cm. Atrage peştele cu lanterna şi înfinge furculiţa în el.
b) Umblă prin apa mică şi loveşte peştele cu băţul, înţeapă-1 cu o suliţă, sau prinde-l în plasă. S-ar putea ca aceste manevre să poată fi executate şi de pe mal.
c) Mână mai întâi peştele spre bălţile învecinate mai puţin adânci, acolo va fi mai uşor de prins. Peştii pot fi împinşi aruncând în apă corali sau crustacei arşi şi pisaţi (adică var), bătând apa cu un băţ etc.
d) Fabrică o plasă din orice sfoară sau sârmă ai la îndemnă. Din pânză se poate face o plasă, tocmai bună pentru creveţi. O bucată de plasă cu forma aproxi-mativ dreptunghiulară poate fi întinsă de-a latul râului între doi oameni – care merg repede prin râu, ridicând totodată pietrele de la fund şi săltând des plasa afară din apă, aproape de fiecare dată cu ceva pradă prinsă.

Cum sa gatesti

A. Curăţă alimentele la interior şi exterior, cât mai repede după ce le-ai adunat.
B. Oricând poţi, prelucrează hrana la foc (prin fierbere, coacere sau prăjire).
C. Usucă la foc sau la soare hrana care prisoseşte (carne, peşte).

În condiţii de survival cea mai bună metodă de gătit este fierberea. Dacă se poate, bea şi apa în care ai fiert. Hrana scoasă din mare se fierbe în apă de mare. La fiertura de peşte sau de carne adaugă plante.
Dacă nu ai un vas în care să găteşti şi să fierbi, atunci coace deasupra focului sau jăraticului carnea înfiptă într-o crăcăna. Sau înveleşte carnea în lut, noroi sau frunze umede, fără a o curăţa de piele, şi coace-o în jăratic.
Pentru sacrificare, animalul prins şi omorât se agaţă cu capul în jos de o creangă sau de un cui; i se taie beregata, se scurge bine sângele şi se jupoaie imediat, după care se scot măruntaiele.
Eviscerarea se face cu mare grijă pentru a nu sparge intestinele. Atenţie mare să nu-i spargi vezica biliară (fierea), căci carnea devine amară. După o tratare sumară cu sare şi după uscare, pielea poate fi folosită ca aşternut sau îmbrăcăminte.
Toate părţile unui animal sunt comestibile, inclusiv părţile cărnoase ale craniului. Oasele nu se aruncă: se sărează, se pun la fum puternic, apoi se depozitează împreună cu carnea într-o cutie închisă ermetic, care se introduce în apă rece. Carnea împreună cu cartofii, tuberculii sau rădăcinoasele se pot consuma ca felul doi, iar oasele se folosesc la ciorbe. Este bine ca prăjirea să se facă direct pe jar sau pe grătar.

Dacă pe moment nu ai foc şi este foarte frig, lasă carnea să îngheţe tun. Ca să mănânci, cojeşte sau taie felii foarte subţiri pe care le încălzeşti până aproape de temperatura de topire. Păsările vânate se opăresc cu apă clocotită şi se jumulesc de pene. Apoi le despici şi le scoţi intestinele, după care le găteşti sau le afumi. Fulgii pot fi folosiţi ca un bun material termoizolant la încălţăminte, îmbrăcăminte sau aşternut.
Păsările şi mamiferele mari pot fi gătite întregi sau pe părţi. Carnea animalelor mari se fierbe înainte de a se pune la fript, pentru a se înmuia şi frăgezi.
Peştii se curăţă de solzi, apoi li se scot branhiile, se spintecă pe burtă şi se aruncă vasele de sânge şi intestinele. Se taie şi se aruncă capul, se spală în apă curată, după care se frig sau se fierb. Eventual se sărează, apoi se pun la uscat sau la fum timp de 2-3 zile. Se pot consuma cruzi sau gătiţi. Peştii pot fi fripţi pe un grătar improvizat, direct pe jar sau înşiraţi pe un băţ care se învârteşte deasupra focului.
Broaştele sau şerpii se decapitează şi se jupoaie înainte de a fi gătiţi (pielea lor poate fi toxică). Părţile otrăvitoare ale animalului (de exemplu capul de şarpe) se aruncă. Spintecă-i abdomenul şi răsuceşte-i pielea înapoi ca şi cum ai scoate o mănuşă. Aruncă pielea şi măruntaiele. Broaştele, şerpii neveninoşi, şopârlele pot fi fripte (prăjite), susţinute de un băţ sau pe o sârmă introdusă în corp. Şerpii mari sau tipării trebuie întâi fierţi şi numai după aceea preparaţi. Ouăle lor sunt comestibile şi se pot consuma crude, fierte sau jumări. Broaştele ţestoase se fierb până li se desprinde carapacea de corp.
Moluştele şi Crustaceii (stridii, midii, crabi, raci) trebuie lăsate peste noapte în apă curată ca să se cureţe.
În loc de sare se poate folosi cenuşă de cicoare.
Rădăcinile multor alimente de origine vegetală devin comestibile abia după ce florile s-au scuturat. De toamna până primăvara rădăcinile sunt mai bogate în amidon. Rizomii şi tuberculii care conţin amidon trebuie să fie prelucraţi cu căldură: prăjiţi, copţi sau fierţi, altfel amidonul crud se digeră greu. Majoritatea sunt toxici şi greu digerabili în stare crudă. Orice rădăcină trebuie bine gătită: se spală în apă curată, se fierbe până se înmoaie, apoi se frige pe pietre încinse în jăratic. Pentru ca focul să le
pătrundă mai iute, taie-le în cubuleţe. Verifică dacă s-au copt cu ajutorul unui beţişor ascuţit.
Fructele şi boabele se consumă de obicei crude. Grăunţele şi fructele cu coajă tare se coc şi se mănâncă numai după curăţare. Coacerea se poate face într-un vas metalic, pe o tablă sau pe o plită, iar în lipsa acestora se poate folosi o piatră sau o lespede întinsă ori scobită. Numeroase fructe sunt cultivate şi deci cunoscute.
Unele fructe pot fi păstrate în stare uscată. Pentru uscare lasă-le să stea întinse, răsfirate în strat gros de o bucată, vreo 10 zile, dar nu în bătaia directă a soarelui. Fereşte-le de umezeală (ploaie sau rouă).
Când mânănci muguri, frunze sau mlădiţe, alege numai părţile de culoare verde deschis. În afară de plantele care se consumă de obicei crude, în salate (untişorul, măcrişul, păpădia), toate celelalte se fierb în mai multe ape, pentru a se înlătura aciditatea şi gustul amar. Mugurii sunt fragezi primăvara şi vara. Unii pot fi mâncaţi în stare crudă; alţii trebuie gătiţi: spală-i cu apă curată, freacă şi curăţă perii, fierbe-i în puţină apă – astfel încât să se coacă în aburi.

Written by supraveghetorul

19 Mai 2011 at 4:38 pm